Ultramaraton „Alerg la Strălucirea Soarelui”

Опубликовано: 24 Март 2026
на канале: Pachamama Romania
162
3

Vibrațiile resimțite la Sarmisegetuza ne amintesc de filozofia lui Andrew Harvey, mistic american care a scris despre Activismul Sacru: „Oamenii au potenţialul de a se schimba – şi chiar au început să se schimbe, omenirea intrând într-o perioadă de transformare atât de necesară. Personalităţi precum Părintele Bede Griffith, Dalai Lama, Maica Tereza şi alţii ne-au arătat, cu smerenie, că se găsește o rază de speranţă chiar şi în mijlocul celor mai întunecate experienţe ale lumii. A fi Activist Sacru presupune a acţiona pentru binele suprem al tuturor formelor de viaţă şi pentru protejarea planetei, indiferent de orientarea religioasă, politică, sexuală. A fi Activist Sacru înseamnă a acţiona acum, pentru a lăsa, la plecarea ta, o lume mai bună decât cea pe care ai găsit-o.”

Activismul Sacru este, cu alte cuvinte, Compasiunea în Acțiune, respectiv îmbinarea cunoașterii spirituale cu energia acțiunii, în vederea creării unei forțe redutabile, capabile să transforme și să ne protejeze planeta.

Pentru mine, Sarmisegetuza este Forța Compasiunii care capătă contur dintr-un loc al liniștii interioare și stării de meditație, în timp ce Roșia Montană este Forța Creativității care te propulsează să iei atitudine pentru ceea ce iubești, indiferent de opreliști. Prin uniunea celor două componente se naște, așadar, Activismul Sacru. Astfel, simbolic, Ultramaratonul „Alerg la Strălucirea Soarelui” unește cele două forțe complementare.