Actorul Cristi Iacob fascinează cu energia-i debordantă și cu îndrăzneala care îl scapă de conveniențe. Pentru el, fiecare rol este atât de diferit încât pare că s-a îndrăgostit din nou ca prima dată: „Un rol nou e că o pregătire de zbor, emoțiile acelea, tremurul, ochii umezi și mari, cuvinte inutile dar atât de încărcate.” mărturisește Cristi Iacob. A jucat în Shakespeare și Cehov, a colaborat cu regizori celebri: Francisc Ford Coppola, Cătălină Buzoianu, Dan Pița, Nona Ciobanu, Cris Simion. A jucat și în seriale tv, lungmetraje, scurtmetraje dar și în emisiuni de televiziune. După 30 de ani de scenă, a căpătat multă experiență, dar a păstrat copilul din el, curios și jucăuș.
”Antrenamentul” său zilnic este viața sa plină: repetiții, spectacole, filmări, iubire, scris, citit, desenat și sculptură. A fost comparat cu James Dean şi Micky Rourke dar asta nu l-a schimbat. Spune că echilibrul îi este dat de Dumnezeu, Gabriela, soția sa și teatru. ”Dumnezeu și minunata Lui creație mă ajută să nu înebunesc de spaimă în fața morții, Gabriela mă ajută să nu înebunesc de spaimă în fața vieții, teatrul mă ajută să-mi iau în râs ridicola mea spaimă. ”
00:00 Intro
00:14 Cât de mult a contribuit școala și lecțiile de vioară la formarea dumneavoastră?
01:43 Cât de important a fost antrenorul în parcursul dumneavoastră?
02:23 V-ați dorit, dintotdeauna, să deveniți actor?
03:58 Care dintre profesori v-au fost mentori și care v-au descurajat?
04:47 Avem nevoie de modele?
05:23 Cum este lucrul cu regizorii?
06:56 Cât de importantă este confirmarea pentru un actor?
07:40 Ați vrea să fiți profesor pentru noua generație de actori?
08:42 În timpul spectacolului, vă uitați la reacția publicului?
09:18 Sunteți mulțumit de ceea ce ați reușit să realizați profesional, până la acest moment?
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
TE-AR PUTEA INTERESA:
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
👉Aventurile lui LittleEdu - https://www.youtube.com/watch?v=rGjO8...
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
NE GĂSEȘTI ȘI AICI:
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
👉FACEBOOK: / asociatiayou. .
👉INSTAGRAM: / aventurile_. .
Toate drepturile sunt rezervate. Orice upload neautorizat al acestui videoclip este ilegal si poate fi raportat oricand la YouTube.
All rights reserved. Unauthorized reproduction is a violation of applicable laws. In order to avoid copyright infringement, please do not upload this video on your channel.
© YouStars®. All rights reserved. 2023