‼️Declinarea răspunderii‼️
Acest video conține imagini și melodii mai vechi pentru care nu deținem drepturi de autor, dar s-au
potrivit foarte bine pentru a ilustra materialul nostru. Toate drepturile aparțin artiștilor. Prin urmare,
urmăriți acest video ca un proiect didactic non comercial. Dacă unul dintre deținătorii drepturilor
asupra imaginilor și melodiilor consideră că ar trebui să scoatem acest material de pe Youtube, o
vom face. Mulțumim!
În luna septembrie, reporterii Buzz au avut parte de o deplasare cu scop jurnalistic la București, ocazie cu care au participat și la probele de sunet pentru concertul susținut de trupa Phoenix în acea zi (30 septembrie) la clubul Quantic.
Bucuria tinerilor jurnaliști botoșăneni a fost cu atât mai mare cu cât au obținut chiar și un interviu cu doi dintre actualii membri Phoenix, Costin Adam și Cristi Gram.
În particular, marea artistă Margareta Pâslaru a oferit în acea zi jurnalistei Ioana Matfeev un premiu pentru originalitate, distincție pe care o acordă anual încă din anul 2010. Ioana Matfeev coordonează, la Botoșani, de 13 ani, redacția Buzz în cadrul căreia, pe lângă Televiziunea adolescenților de pe Youtube, se realizează lunar, un ziar tipărit, scris de copii,
👉 Reporteri:
Anisia Amărioarei
Medeea Olteanu
Alessia Rusu
Mădălina Mihai
Teodor Airimițoaie
Fabian Paranici
Radu Rusuciuc
Sara Iacob
Elias Sandu
Ioana Ivaș
👉 Imagine:
Mădălina Mihai
Doru Ionescu
👉 Montaj:
Mădălina Mihai
Ioana Matfeev
👉 Voice-over:
Ioana Ivaș
👉 Arhive video
Youtube:
Biblioteca cu aplauze
TVR:
Integrala Phoenix (I) -
Anii ’60: Vremuri
Integrala Phoenix (II) -
Anii ’70: Cei ce ne-au dat nume
Stefan Both
👉 Arhivă foto:
Rafgallery.com
Facebook:
Quantic
💛 Mulțumiri:
Doru Ionescu
Bogdan Sterpu
Cristi Gram
Costin Adam
Quantic
Fie să renască!
👉 Ați urmărit un
reportaj didactic.
O producție
Buzzmedia
noiembrie 2024