Sfântul Efrem cel Nou (conform vedeniilor n. 14 septembrie 1384, Attica, Grecia – d. 5 mai 1426)[1] ar fi fost, conform unor vedenii, un monah grec ucis de turcii otomani, după ce mai înainte a fost chinuit vreme de 8 luni de aceștia pentru a se lepăda de credință. A fost întâi canonizat de Biserica Ortodoxă Greacă în anul 1998[2], urmată de alte biserici ortodoxe. Viața sfântului este cunoscută datorită unor serii de revelații avute de monahia Makaria Desipri în cursul anului 1950[3]. Deși nu există documente istorice care să verifice cele relatate de monahia Makaria, datorită numeroaselor minuni săvârșite și mărturisirilor creștinilor (ortodocși), aceasta nu a constituit un impediment în procesul de canonizare și recunoaștere a sfântului ca atare. Acest caz este unul de excepție pentru bisericile ortodoxe, fiind o mărturie pentru modul în care sfântul s-a impus în viața credincioșilor ortodocși din timpurile noastre, deși au trecut mai bine de 500 de ani de la presupusa sa moarte martirică până la descoperirea sa.
Moaștele sale se află în mănăstirea Sfântul Efrem cel Nou din Nea Makri.