CONCEDII ȘI VACANȚE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ – documentar (RO)
Concediile si vacanțele în epoca Ceaușescu erau diferite cu mult față de cele pe care le petrec românii acum. În urmă cu 30 de ani, fiecare român își permitea un sejur pe litoralul românesc, care era ieftin. Până și cei săraci aveau oferte pe măsura posibilităților. Pentru elevi și studenți existau zeci de tabere cu diferite programe educaționale și de relaxare. Lipsea doar un aspect, libertatea. În rest, concediul era literă de lege, respectat de conducătorii țării. În plin regim comunist, parcă oamenii apreciau mai mult vacanțele și concediile. Toată lumea își lăsa grijile acasă. Pentru elevii de la școlile generale se organizau excursii prin locurile istorice, pline de incarcatură culturală. În comunism nu exista, ca și în ziua de astăzi, bine cunoscutul „turism de weekend”, toată lumea mergea în sejururi la mare. Pe litoral românii găseau multe produse rare la acea vreme, precum Salamul de Sibiu, sucurile Pepsi, etc. Trenul era principala conexiune cu marea. La fel ca și acum, se ajungea foarte greu. Biletele se achiziționau din timp, prin sindicate. Hotelurile erau arhipline și trebuaiu să achiziționezi din timp bilete. Pentru a face o comparație de prețuri, o cameră de hotel categoria lux era 52 de lei pe zi, salariul mediu fiind de 1.800 de lei. Existau si cazări ieftine in care meniul era inclus. Pe lângă asta, statul îțI dădea 18 lei pe zi, pentru zilele petrecute in concediu. Un lucru inedit era că trebuia să mănânci doar meniul standard al hotelului in care erai cazat, nu îți dădea orice doreai, nu puteai alege, nu aveai libertate. Străinii care ajungeau pe litoralul românesc aveau un alt statut față de români. Erau tratați mai bine. Puteau merge la spectacole și aveau voie să folosească valuta. Chiar dacă românilor le era interzis să dețină valută, mulți își cumpărau pe ascuns valută de la străini, cu care își cumpărau țigări străine foarte apreciate, Kent, Dunhill sau Malboro. Litoralul românesc a decăzut însă începând cu anul 1980, datorita diferitelor interdictii si lipsa investitiilor, pentru că Ceaușescu își dorea să poată plăti cat mai rapid datoria externă a României. În anii 70 s-a investit mult în industria hotelieră la mare. România a fost singura țară comunistă care a avut acord cu FMI, bani care au fost investiți în tu-rism, industrie și agricultură. Însă aceste investiții nu au mai fost continuate în anii 80, hotelurile litorale arătând jalnic spre finalul anilor 80. Distracția pe litoral era ținută din scurt. La ora 22.00 se închidea totul, se trăgeau obloanele. Nu erau cluburi, ca și acum, turistii nu aveau pe ce să cheltuie banii. Asemanator a fost si pentru statiunile turistice montane ale Romaniei...